Se cam duce si vichendul acesta. Multa ploaie si vreme neprietenoasa. Doua ingrediente care te tin in casa si te apropie de televizor. Sau de plasama, mai nou. Acesta, cica, nu mai este televizor. Daca ai asa ceva in casa, incepi sa te consideri parte din Strar Trek si cu mana pe telecomanda, scuze, fazer adica, tragi o tura prin galaxiile media autohtone. Si te ingrozesti de atatia ferenghi care nu au alta ocupatie decat sa ti strice ziua libera. Ce alte optiuni mai ai? Sa urmaresti spre exemplu serialul Rome, ce vi l recomand cu caldura, pentru a mai evada din realitatile cotidiene. Si veti fi surprinsi, dragii mei, sa constatati ca marele Zeus isi trage inspiratia si puterea din alte epoci. Din perioada de final a Republicii Roma si a primului triumvirat, poate.
Ca suntem urmasi ai Cetatii eterne, este o pecete ce se pastreaza peste timp. Ca suntem viciosi, isteti, intriganti, oportunisti, poeti ori plini de fatalistim, este treaba de genetica. Ca nu am adaugat nimic in 2000 de ani de trai pe aeste locuri, nici macar esenta substantei crestine. Sa nu va mire aceasta afirmatie. Pe langa un mic numar de conationali, care au har si fac parte din Oastea Domnului, noi ceilalti avem doar o mica posghita de credinta. Si aceea, cand ne este mai greu in viata, se arata. Apucati de disperare ne intoarcem privirea spre El. Ii recunoastem prezenta doar cand simtim ca suntem ca frunzele in vant.
V-a intreb, cat de des va ganditi la Morte? Cat din timpul vostru zilnic meditati la aspectul trecator al omului prin aceasta viata si la putinatatea timpului de a face bine si a i pretui pe cei ce va sunt aproape? Numai si o secunda, gandul ca timpul ti s-a scurs, si iti apar fiorii pe spate. Nu suntem pregatiti niciodata pentru acest eveniment ce se va intampla fiecaruia. Fugim de el. Il alungam intr un colt al mintii si inimii si ne vedem de ritmul de zi cu zi. Traim cu aceasta mare teama si niciodata nu o sa putem trece cu inima impacata pragul acestei vieti, daca nu incercam sa ne impacam si cu acest aspect real ce ne da fiori.
Suntem crestini si crestinati, unii atei prin puterea ratiunii, altii necredinciosi datorita esentei negre a sufletului lor. Dar am renuntat in acesti 2000 de ani la simbolistica pagana? La pisica neagra, la marti, trei ceasuri rele, la vineri 13, la cantecul cucuvelei? Prin Oltenia, bunaoara, cu popa in fruntea cetei, se scoate mortul din groapa, uneori, i se infig tarusi in inima, se arde apoi aceasta si se bea cenusa pentru ca defunctul , care pana atunci poate le fusese tata, prieten, sot, sa nu i mai tulbure din viata de apoi. La cate si mai cate obiceiuri pagane care impregneaza constinta noastra si credinta crestina? Suntem un amalgam de trairi, senzatii si conceptii, o mixtura, care se aseamana si cu aceste locuri de rascruce de drumuri si niciodata nu o sa fim altceva decat un produs care vine din subconstientul arhaic si se indreapta spre un viitor pe care fiecare si l va alege in functie de prioritati.
Hai paaaaaaaa!!!!Ca azi v – am prezentat si coasa!!! Cam uitaserati de ea, bag seama!!!!
De la PODI, aratare cu degetul! Stiu ca nu este frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu